Comuna

Unitate administrativ-teritorială formată din satele Hănțești (centru de comună), Berești și Arțari, Comuna Hănțești este situată în nord-estul țării și al județului Suceava, la limita cu județul Botoșani.

Satul Hănțești este poziționat în centrul comunei, pe direcția nord-estică față de municipiul Suceava, de care-l despart 10 km în linie dreaptă și 18 km pe principalele căi de comunicație rutieră modernizate: DN 29 A Suceava-Adâncata și DJ 208 D Adâncata-Hănțești. Tot prin șosele modernizate este legat de orașele Botoșani (25km), Dorohoi (33 km) și Siret (36 km).

Geografico-matematic, în partea estică a vetrei satului Hănțești se intersectează paralela de 47°45′ latitudine nordică cu meridianul de 26°22’30” longitudine estică.

Prin suprafața sa de 38,5 km², Hănțeștiul se încadrează între comunele cu suprafață mică ale județului Suceava. În acest spațiu geografic restrâns sunt concentrate însă două așezări umane, Hănțești și Berești, vetre de sat mari, dar mai ales cu o vechime și continuitate neîntreruptă de locuire, care se întinde pe mai bine de șase secole. Cursul meandrat al râului Siret (cel mai mare dintre râurile interioare ale țării ca debit la vărsarea în Dunăre), traversează partea estică a comunei pe o distanță de 5 km în linie dreaptă și 12 km lungimea totală a râului, de la intrarea în nord pe teritoriul său și până în sud, la limita cu comuna Siminicea. Pârâul Valea Mare, afluent de ordinul I al Siretului, străbate pe direcția vest-est satul Hănțești. Limitele comunei Hănțești cu unitățile administrativ – teritoriale învecinate au fost stabilite în decursul timpului, astefel: nord-vest – comuna Zvoriștea, est – râul Siret și orașul Bucecea, sud – comuna Siminicea, vest – comuna Adâncata.

Așezare umană apărută în valea Siretului cu peste șase veacuri în urmă și având o continuitate neîntreruptă de locuire până în zilele noastre, Hănțeștiul este menționat întru-un număr impresionant de mare de izvoare documentare, cartografice, statistice, etnografice, în studii istorice, studii geografice sau în presa vremii.

Hănțeștiul a apărut inițial (sec.XIV) în șesul dintre râul Siret (Siretul Nou) și Gârla Sirețelului (Siretul Vechi), cunoscut localnicilor prin toponimele ”La Seliște” (pentru sec. XVIII-XIX) sau ”La Temelie” (utilizat mai recent). Inundațiile frecvente ale Siretului au constituit ulterior unn factor restrictiv de locuire, vatra Hănțeștiului strămutându-se în secolele următoare într-o primă fază pe terasele neinundabile de luncă și pe cele joase de versant de pe dreapta văii, iar ulterior extinzându-se și în amonte, de o parte și alta a pârâului Valea Mare. În acest areal de locuire mai recentă, sătenii au beneficiat de aceleași condiții favorabile, cărora li s-au adăugat lemnul pădurilor care acopereau la acea vreme suprafețe extinse în vestul așezării, dar și microclimatul de adăpost oferit de Valea Mare.

Prima atestare documentară a localității Hănțești datează din prima jumătate a secolului XV. La 15 iunie 1431, domnul Moldovei Alexandru cel Bun dăruia vornicului Cupcici mai multe sate împreună cu Hănțeștiul, printr-un uric (act de danie) emis la cancelaria de la Suceava:

,,Cu mila lui Dumnezeu, Noi Alexandru Voevod, Domnul Țării Moldovii, facem cunoscut și cu această carte a noastră, cine va căuta la dânsa sau o va auzi citindu-se, că această adevărată slugă și boier al nostru, credinciosul pan Cupcici vornicul ne-a slujit cu dreaptă și credincioasă slujbă cătră noi, l-am miluit cu osebita noastră milă și i-am dat și i-am întărit vislujenie satele, în Țara noastră, anume Hențeuții la Sireti și Grigoreuții mai sus de Dragan (…..).”

De la primele atestări documentare și până către sfârșitul veacului al XVIII-lea, satul Hănțești apare menționat într-un număr relativ mare de documente, al căror conținut ne permite să constatăm continuitatea neîntreruptă de locuire în perimetrul vetrei, numele boierilor care au stăpânit, extinderea teritorială a vetrei de sat, limitele moșiilor, știri referitoare la potențialul economic, etc.

Cel mai important document, care face referire la satul Hănţeşti în perioada medievală este hotărnicia din 1658 (7166) ianuarie 23, numită „Mărturie hotarnică a boerilor rânduiţi de Vodă să aleagă hotarele moşiei Hănţeştilor despre alte moşii megieşe:”

„Milostive şi luminate Doamne să fi Măria Dumitale sănătos, dăm ştire Mării Dumitale: cum au purces arătândune semnele hotarălor Hănţeştilor despre Bereşti şi despre Silişte şi aşa niau arătat cum hotarul Hănţăştilor cătră Bereşti se începe de la fântâna putredă unde sunt doao răchiţi în fântâna cea din sus despre Bereşti, de acolo peste Siretul cel mare până în Siretul cel vechiŭ împotriva troianului Vâlceştilor, aşijderea şi despre siliştea monastirei Todirenilor, iară de la fântâna putredă până la teiul rotund, până în fântâna roşie, din fântâna roşie până în trestia, din trestia în vâlceoa de laturi despre Gligoreşti, de acolo drept la Siretiu aşa pre aceste semne niau arătat aceşti oameni buni cu sufletile lor şi după mărturia lor am socotit de am pusu şi stâlpi şi semne înaintea oamenilor, carii au fostu strânsu \[…\]

La începutul secolului al XVIII-lea boierii Silion devin proprietarii satului având o legătură de rudenie cu fostul stăpân al moşiei Manolache Ruset. Acesta a avut mai mulţi copii, „dintre care Aniţa, căsătorită cu Ion Silion,” un fecior al lui Ştefan Silion, căpitan din ţinutul Tutovei, „însurându-să la ţinutul Sucevei, la satul Hănţăştii, s-au statornicit acolo, la moşia fimeii lui.”

Din acest secol, mărturiile documentare vorbesc despre existenţa a două aşezări distincte pe acest teritoriu cu numele de: Hănţeştii din Deal şi Hănţeştii din Vale, fiecare avându-şi biserica sa. Prima menţiune de acest fel se află înscrisă pe două cărţi de cult, între timp predate centrului eparhial: „un Octoih dăruit la data de 19 noiembrie 1753 bisericii cu hramul „Duminica tuturor Sfinţilor” din Hănţeştii din Deal. Tot la această dată şi de către aceiaşi persoană – cu numele indescifrabil – a fost dăruit şi un Triod, bisericii cu hramul „Sf. Arhistrategi Mihail şi Gavril” din Hănţeştii din Vale.”

Aceleaşi informaţii le întâlnim şi într-un recensământ din anul 1774 unde găsim menţionate ambele biserici, precum şi numele slujitorilor: în Hănţeştii din Deal îi avem pe Popa Sandul, Popa Cozma, Popa Ion, Diaconul Constantin, iar în partea stângă a râului Siret, la Hănţeştii din Vale slujitori ai bisericii sunt Popa Dumitraşco şi Diaconul Ilie.

Boierii din familia Silion stăpânesc satul până la jumătatea secolului al XIX-lea, unul dintre ei –Teodor– spătar şi apoi vornic, este cel ce reface biserica actuală; după care este vândut prinţului Gheorghe Şuţu şi apoi unei familii boiereşti de origine armeană Goilav.

După Primul Război, cea mai mare parte a moşiei aflată acum în proprietatea Elizei Nevruzi, sora fostei proprietărese Roza Goilav, va fi împărţită ţăranilor, în special celor ce s-au aflat pe front sau urmaşilor acestora, rămânând doar cu 220 de hectare. Până la terminarea celui de al doilea Război Mondial, moşia boierească a trecut în proprietatea familiei Teleman-Pruncu.

O frumoasă pagină de istorie a fost scrisă de hănțeșteni în timpul Primului Război Mondial. Sătenii şi-au adus contribuţia lor pentru făurirea statului român unitar aşa cum au ştiut mai bine, pătrunşi fiind de acel spirit de patriotism ce-l caracterizează pe orice român cu dreaptă credinţă. Au participat la lupte pe fronturile din Galiţia, Carpaţi, Transilvania, Italia, Franţa, etc. un număr de 125 de hănţeșteni, dintre care 27 au căzut eroic la datorie, numele lor fiind înscrise pe monumentul eroilor din centrul satului. În cinstea lor, în fiecare an, la 26 octombrie, de ziua Sfântului Dumitru, se organizează o ceremonie religioasă şi militară, la care participă autorităţile locale, cadre militare, elevi, profesori, săteni, etc.

În perioada interbelică, Hănțeștiul a cunoscut o dezvoltare economică şi socială semnificativă. S-au construit şcoli, biserici, drumuri, poduri, s-au înfiinţat cooperative agricole, s-au dezvoltat meşteşugurile tradiţionale. Populaţia a crescut, iar nivelul de trai s-a îmbunătăţit.

După cel de al doilea Război Mondial, Hănțeștiul a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, marcată de colectivizarea agriculturii şi de industrializare. S-au construit noi unităţi economice, s-au modernizat infrastructura, s-au dezvoltat serviciile sociale. Hănțeștiul a devenit un centru important al zonei, cu o populaţie activă şi o viaţă culturală bogată.

Astăzi, Hănțeștiul este o comună modernă, cu o economie diversificată, o infrastructură dezvoltată şi o viaţă socială activă. Comuna este cunoscută pentru tradiţiile sale populare, pentru frumuseţea peisajelor şi pentru ospitalitatea locuitorilor. Hănțeștiul este un loc unde istoria se îmbină cu prezentul, unde tradiţia se întâlneşte cu modernitatea, unde oamenii trăiesc în armonie cu natura şi cu valorile spirituale.