Biserica

Prima menţiune documentară care face referire la existenţa unei biserici în localitatea Hănţeşti este relativ târzie faţă de prima atestare documentară a localităţii, fiind între ele o perioadă de aproximativ 200 de ani.

Acest document despre care vorbim, este datat 9 mai 1636 (7144) şi în el se dă mărturie despre alegerea unor părţi de moşie din satul Hănţeşti ce aparţinuse boierului Coste Bocioc, la porunca domnitorului Vasile Lupu. Boierii însărcinaţi de domnitor aleg părţile de moşie ale lui Coste Bocioc, „însă măsura satului s-au pus din gardul ţintirimului besericii, din sus de portiţ(ă), până în casa Gligorcii, unde au fost despre Siret, şi s-au stâlpit şi s-au tocmit.”

Peste aproximativ un secol şi jumătate găsim informaţii care atestă existenţa a două biserici, deoarece erau, în acea perioadă, două sate cu numele Hănţeşti: din Deal şi din Vale.

– un Octoih dăruit la data de 19 noiembrie 1753 bisericii cu hramul „Duminica tuturor Sfinţilor” din Hănţeştii din Deal. Tot la această dată şi de către aceeaşi persoană – cu numele indescifrabil – a fost dăruit şi un Triod, bisericii cu hramul „Sf. Arhistrategi Mihail şi Gavril” din Hănţeştii din Vale.

– „la 1763 octombrie 10, Anania, fost vornic de Botoşani, dăruieşte bisericilor din Hănţeştii din deal şi din vale şi altora, două dughene în Botoşani.” (Arhivele Statului Bucureşti, Documente moldoveneşti, I/50 şi XII/42).

Lipsa informaţiilor cu privire la anul construcţiei celor două biserici, atestarea lor târzie, dificultatea de a stabili perioada în care o parte a populaţiei s-a mutat pe partea dreaptă a Siretului, formând cel de al doilea sat, face aproape imposibilă stabilirea unor anumite date precise ce privesc cele două biserici amintite, ipotezele fiind singurele căi de abordare a acestui subiect.

Din cele prezentate până aici putem desprinde următoarele: la 1639 exista o biserică în satul Hănţeşti, în jurul căreia se afla un cimitir. La 1753 şi 1774 sunt atestate cele două biserici cu hramuri diferite: una cu hramul „Duminica tuturor Sfinţilor” în satul Hănţeşti din Deal şi una cu hramul „Sf. Arhistrategi Mihail şi Gavril” în Hănţeştii din Vale.

În puţinele indicaţii monografice, ca şi în tradiţia locală a fost consemnat faptul că biserica de peste Siret, a mai funcţionat probabil cel mult până la jumătatea secolului al XIX-lea, când începe migrarea masivă a locuitorilor de aici pe partea dreaptă a Siretului, unde acum exista o biserică mare, frumoasă, ce concura cu vechile ctitorii boiereşti.

Biserica – monument istoric din comuna Hănţeşti are o vechime ce ajunge la o jumătate de mileniu. Şi această afirmaţie se poate proba în ciuda faptului că nu se cunoaşte nici anul construcţiei şi nici ctitorul sau ctitorii acestui sfânt locaş.

Conform tradiţiei locale, această biserică ar fi fost la origine săsească la fel ca şi originea localităţii. După dispariţia saşilor de pe aceste teritorii, biserica ar fi fost modificată şi redată cultului ortodox, lucru ce s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Această tradiţie a fost consemnată în scris de-a lungul timpului, începând cu jumătatea secolului al XIX-lea de către preoţii slujitori din această parohie, precum şi de diferite persoane sau instituţii autorizate:

„Biserica veche a satului, precum şi satul a fost peste Siret la locul numit „temelie” unde până acum câţiva ani s-a găsit o piatră, care se zice a fi fost pristolul bisericii. De la alungarea saşilor, care se zice ar fi fost alungaţi de Voievodul Ştefan cel Mare, locuitorii, din cauza vărsăturii Siretului s-au strămutat cu totul pe locul unde se găseşte astăzi satul, ocupând şi biserica ce a rămas de la saşi şi care se găseşte şi astăzi. La ce an şi de cine e zidită această biserică nu se ştie. Bătrânii povestesc că şi lor li s-a spus de alţii, că această biserică, înainte de a fi românească, a fost a saşilor şi, deci, e făcută de ei. Cum a devenit ortodoxă, unde s-au dus saşii ce locuiau pe aici şi din ce pricină, nimeni nu ne poate spune nimic.

S-a cercetat minuţios spre a afla vreo inscripţie, dar zadarnic, căci nimic nu s-a găsit. E reparată la anul 1822, aprilie 23 şi e posibil ca atunci cu ocazia reparării, fie din neştiinţă, fie că nu s-a pus preţ pe inscripţiile ce fuseseră, fie chiar dintr-un imbold şovinist, să se fi distrus vechile inscripţiuni cu ocazia acele reparaţiuni. Posibil să se fi înlăturat orice urmă de biserică neortodoxă cu ocazia trecerii ei în posesiunea noastră ca ortodoxă.”

„În afară de pisania de lângă uşa pridvorului, aşezată acolo cu ocazia „prifacerii” lui Teodor Silion din 1822, nici o altă inscripţie nu pomeneşte nimic de începuturile acestui sfânt locaş. Tradiţii bătrâneşti povestesc că, în timpuri străvechi, ar fi fost aici o aşezare săsească. Saşii ar fi avut aici şi o mănăstire de-a lor. Însăşi denumirea satului ar veni de la un oarecare Hans. Dispărând saşii, s-a părăsit şi ruinat şi mănăstirea lor. Un voievod sau boier de pe timpuri reface biserica, redând-o cultului ortodox şi, probabil atunci i s-a dat şi hramul „Duminica tuturor Sfinţilor” neştiindu-se cărui sfânt i-a fost închinată biserica, sau, poate după altă pârjolire căci, şi peste această sfântă biserică au trecut jafurile şi pârjolirile trecutului istoric.”

Biserica suferă o renovare substanţială la începutul secolului al XIX-lea, între anii 1820-1822, când proprietar al moşiei era Teodor Silion spătarul, fapt confirmat şi de pisania de la intrarea bisericii dinspre sud. Acesta astupă vechea intrare în biserică prin turnul clopotniţei, deschide intrarea prin partea de apus, construieşte în jurul ei pridvorul şi înalţă turnul bisericii cu un etaj, modifică acoperişul bisericii, fiind vizibile influenţele slavone în construcţia cupolelor turnurilor. Vechea intrare prin turnul clopotniţei se poate observa şi astăzi doar în camera de la parterul acesteia; aici intrarea în pronaos s-a astupat printr-un perete subţire la ieşirea dinspre pronaos în timp ce în camera clopotniţei aceasta este vizibilă şi astăzi: intrarea are în jurul ei un chenar înflorat format din piatră albă cioplită. Acelaşi boier înconjoară biserica cu un masiv zid de piatră, (prin anii 1825-1826) ce se continua cu un zid ce înconjura curtea sa boierească, dând acesteia alura unei cetăţi medievale. Totodată boierul Silion dă o nouă strălucire bisericii şi în interior: înlocuieşte tot mobilierul bisericii începând cu catapeteasma lucrată artistic, atât ca pictură cât şi ca sculptură, continuând cu strana arhierească şi amvonul – minunate opere de artă sculpturală, stranele, etc. Tot din acea perioadă se păstrează aproape toate obiectele de cult, icoane, cărţi, etc. folosite la serviciul divin.

Din punct de vedere arhitectural, biserica are un plan trilobat–sub formă de cruce–cu abside semicirculare la altar şi naos şi cu un turn clopotniţă lipit de corpul bisericii în partea nordică. Prin acest turn se făcea – înainte de reparaţia lui Teodor Silion – intrarea în biserică, acest fapt argumentând vechimea mare a bisericii, deoarece se asemăna arhitectonic cu alte monumente bisericeşti vechi: biserica Mirăuţi, Biserica de la Bălineşti etc.; masivul turn al clopotniţei – lipit de construcţia bisericii şi care face un singur corp cu ea, îşi înalţă cupola la mai mult de 20 de metri deasupra solului.

Biserica este construită din piatră şi cărămidă, cu ziduri masive, având în dreptul ferestrelor o grosime de 1½ m. iar acolo unde se află uşa de intrare, zidul are o grosime de 2 m. Zidurile sunt consolidate cu contraforturi, iar acoperişul este din şindrilă. Biserica este înconjurată de un zid de piatră, care o protejează de intemperii şi de trecerea timpului.